Noapte de Februarie...

         Iernile nu mai sint ca altadata.Si nici tu tata , nu mai esti  aici,  cu mine , sa le asteptam.Cu colinde si cozonaci , cu brad impodobit si foc in semineu , sa privim impreuna pe geam cum zapada alba se asterne in curtea casei noastre dragi.Ai ales sa pleci.In noapte de Februarie odata cu primii fulgi de nea din acest an.Aud si acum , usa dormitorului deschizindu-se in miez de noapte , cind am stiut in clipa , in secunda aceea , ca tu nu mai esti.Ca ai ales sa pleci in lumea de dincolo.O privire....si a fost de ajuns.Nu am plins tata , si nici mult timp dupa aceea nu am putut sa o fac.Ai fi fost mindru de mine , ca am stiut sa fiu puternica , sa nu arat ce simt , sa trec mai departe , asa cum m-ai invatat tu.Am simtit doar ca o parte , sau poate tot sufletul meu ,  a plecat acolo sus cu tine.Si cred cu tarie si in clipa de astazi , ca inca este acolo , si asa va ramine pina in clipa in care ne vom revedea.Pentru ca da , nu stiu daca asta imi place sa cred cu adevarat , dar simt ca va veni o zi , in care noi doi ne vom reintilni.As vrea sa stii tata , ce dor nebun si sfisietor imi e de tine , in fiecare secunda , minut , ora a vietii mele.Te rog sa nu te superi pe mine ca nu mai pot sa fiu puternica , si ca nu stiu sa merg mai departe  cu dragul si bucuria de viata pe care mi le-ai insuflat tu.Poate e pentru prima data cind nu pot sa ascult sfatul tau.Acum , in sfirsit pot sa pling si eu tata.Sa pling durerea , dorul , lipsa , dojana , sfatul , privirea , mingiierea ta.Sau mai bine zis lipsa lor.Ai ales sa pleci fara sa spui un cuvint.Macar mie ,mai ales ca am vorbit atit de multe in ultimul timp ,  ca dealtfel in intreaga noastra viata impreuna.Mi-e dor de tine , tata!De tot ce ar fi putut fi si nu ai mai vrut sa fie.Sau.... poate nu ai mai putut.Noapte de Februarie....Cind tu ai incetat sa mai fii prezent in viata mea,a noastra , a tuturor.M-am razvratit,te-am urit ,  te-am iertat.Pentru demnitate , respect si iubire.Pentru ca ai fost , si nu mai esti.Pentru ca ai plecat intr-o secunda fara sa ne spui nimic.Cu nimeni linga tine.Atit am lipsit de linga tine.O secunda.O secunda mirsava care a facut diferenta intre viata si moarte.Intre noapte si zi.As fi vrut sa te plingi , sa te vaieti , sa fii mofturos ,morocanos , sa imi spui macar mie.Ma simt tradata , uitata , nepretuita.De ce?  poate m-ai intreba.Pentru ca am crezut ca noi doi avem o legatura speciala , pentru ca nu te-am mintit niciodata in cei opt ani de suferinta , pentru ca boala ta fizica era si a mea sufleteasca , pentru ca am crezut in tine , care ai iubit cel mai mult adevarul , demnitatea , si verticalitatea.Dar stiu acum , ca ai facut toate astea ,  pentru ca noi , si mai ales eu , sa nu suferim si mai mult.Nu credeai in cuvinte credeai in fapte tata , iar faptele tale vorbesc si acum , intr-adevar , pentru noi.M-am iertat si te-am iertat tata , pentru ca am inteles , ca in viata asta , nimic nu este mai de pret ca iubirea.Aveam atitea sa iti spun....Regret atit de mult ca nu am mai avut timp....timp pentru noi doi....Sa te fur , sa te duc departe , sa fim numai noi.Sa fugim de fatalitate si destin.Dar...nu am putut.Lucrurile trebuiau sa se intimple asa cum era scris.Pentru ca tu ai fost un destin.Un destin care a ars ca o flacara dar mult prea devreme.Imi luasem concediu de Luni sa stau cu tine si numai cu tine.Dar Luni....nu a mai venit.Luni ,  a inceput la 00.40 fara tine.Luni ...in noapte de Februarie in zi de 12.Si tu te-ai stins...si nu mai esti.Iti simt mirosul si acum ,  si iti aud glasul.Ma trezesc noaptea , si te aud rizind.Intind mina ,  dar nu te pot atinge si nici macar vedea.Demult , in serile friguroase de toamna tirzie ,  cind stateam de vorba la gura semineului ,  imi spuneai , ca atunci cind nu o sa mi fii , o sa imi dai un semn , sa putem comunica si dincolo de moarte , sa o putem sfida.Stii , astept si acum in fiecare zi un semn de la tine , tata.Mi-e greu sa cred ca ea a invins de data asta ,  si ca noi am pierdut.Iar daca nu va fi asa , stept ziua in care ne vom revedea ,  sa iti pot spune in sfirsit ce mult mi-ai lipsit.Cind am aflat acum opt ani , tot in Februarie , cit de grav bolnav erai ,  ti-am spus.... ramii cu MINE , tata!Acum , in noapte de Februarie , iti spun de dincolo de lumi....   ramii cu BINE ,  tata....Drum lin printre stele....

BATRINII MEI FRUMOSI....

           Miini tremurinde ce-mi mingiie sufletul, ca o bataie calda de fluture.Glas blind soptit ma-nvata sa merg mai departe,par incaruntit de vreme imi spune ca timpul este irecuperabil.Lacrimi mari imi inunda obrajii si-mi amintesc de vremurile in care bunicii mei ma invatau sa merg, sa numar, sa citesc,raspunzindu-mi la nesfirsit cu rabdare la toate de ce-urile nedumeririi mele de copil.Au trecut anii si lucrurile s-au schimbat.Am invatat cu rabdare cum sa-i ajut sa mearga cind pasul le este prea greoi,sa raspund la intrebari despre o viata pe care parca n-au trait-o,sa le repet la nesfirsit aceleasi lucruri scapate dintr-o memorie pierduta parca prea devreme.Am inteles de ce batrinii nostri devin micii copii care eram cindva.Pentru ca in viata exista un ciclu repetabil al unui inceput si al unui sfirsit.Am vrea sa fie vesnic tineri,iertati de procesul iremediabil al imbatrinirii.Dar ceasul este neiertator si aduna cu el clipe ce formeaza anii,anii acestia ce trec intr-un ritm neiertator.Stau neajutorati la porti, pe care doar vintul le deschide ,si in negura mintii isi amintesc, ca undeva, in lume, exista o bucatica rupta din trupul lor ...copiii.Poate i-au uitat,poate sint prea ocupati sa stie ca  intr-un colt stingher de sat,o mama,un tata ,cineva....ii asteapta.Amina momentul intilnirii,a celor citeva ore petrcute in viteza,prea ocupati de ritmul agitat al vietii de azi,si prea plictisiti de vorba si sentimentalisme.Ei pleaca spre lumea lor bogata in lucruri de nimic,si lasa in urma o lume plina de trairi si emotii.Uita de cum dau coltul satului sarac,in masini luxoase, spunindu-si multumiti ca si-au indeplinit datoria si de data asta.In urma lor ramin batrinii si neconsolatii parinti,care traiesc un an din scurta vizita a copilului ratacitor.Nepotii,pe care i-au crescut in spirit bun si cald ii ocolesc,sub scuza puerila a timpului ce trece.Batrini vom fi si noi cindva,cind poate viata ne va oferi bogatii materiale pe care le-am visat in poala bunicilor,copii fiind.Dar nu ne va oferi linistea si caldura satucului uitat de timp.Un loc pe care-l stim si de care fugim cu totii,inconstienti fiind de imposibila repetabilitate.Cind nu vor mai fi printre noi,cind doar amintirile vor bate in mintea noastra ratacita,ne vom trezi constientizind totul,greselile,incoerenta cu care am grabit lucrurile vremelnic.Vom sti exact ce-am face de data asta daca viata ne-ar oferi o a doua sansa de a mai exista,dar va fi prea tirziu.Ne va fi dor de ei,iar daca vom putea,puternici fiind ne vom intoarce la linistea satucului bunicilor nostri.In prag, nu ne va astepta nimeni,doar poarta ferecata de lantul invechit.Si-atunci ,incaruntiti de timp si noi,vom sti gustul amar al singuratatii,vom retrai in propria experienta,sentimentul uitarii .Deaceea,uneori,inlacrimata de fericire, sarut fruntea caruntilor frumosi pe care inca ii mai am,si ma simt norocoasa si fericita ca pot vorbi in taina de copilaria netrecuta parca prin prezenta batrinilor mei.

RESPECT

           Melancolia este starea mea de astazi.O zi ploioasa de primavara, este granita nedesenata intre ieri - cind zapada ne acoperea ferestrele  iar fulgii de nea ne sarutau palmele,si azi - cind razele timide ale soarelui ne mingiie obrajii,si primii ghiocei surid poznas din iarba firava inca.Si tocmai in aceasta zi speciala,realizez ce norocoasa sint ca exist, si particip la simfonia de culori a anotimpurilor.Un erou a murit,un ciine este salvat din viltoarea apelor de un copil cu pretul vietii,un bolnav traieste inca pentru ca in jurul lui exista oameni carora le pasa,,o fetita saruta mina unei mame,eroi de poveste reala in fata carora ne plecam capul si le transmitem in cor: respect.Mitocan sa fii, si tot iti ridici palaria in fata unor fapte ce vorbesc de la sine.M-am gindit fara sa vreau ,la ceea ce respect eu cel mai mult pe lumea asta,lucrul acela in fata caruia cu greu imi ridic privirea,care ma emotioneaza si-mi da un tremur interior numit emotie,si am realizat ca sint atit de multe lucruri,trairi si sentimente la care nu m-am gindit niciodata.
Respect......
...zilele de ieri si de miine,caci ele imi dau intelepciunea trecutului si speranta viitorului,chiar daca anii trec in sir iar viata se scurge poate mult prea repede.Constienti pina la urma sintem cu totii ,ca genetic  nu sintem programati sa traim o suta de ani,chiar daca se inventeaza permanent leacuri si minuni de intinerire vesnica.
...natura ce ne ofera mii de fete, prin anotimpurile ce vin si trec, si nu ne lasa sa ne plictisim cu aceeasi culoare gri si intunecata a pesimismului.
...parul incaruntit al mamei, si fruntea ginditoare a tatalui, care mi-au vegheat pasii spre formarea mea ca om.O viata intreaga nu mi-ar ajunge sa le multuesc.
...iubirea ce o vad in ochii sotului meu, chiar si atunci cind ma cearta pentru traznai pe care doar copiii le mai fac,si ingrijorarea de pe chipul lui cind sint trista si suparata.Am invatat alaturi de el, ca da,iubirea este unica,vesnica,si ca exista la bine si la rau.
...batrinetea bunicilor mei,cind timpul parca s-a oprit in loc, si nu mai traiesc decit din amintirea unei tinereti mult prea indepartate.Am invatat sa-i iubesc pe cei ce ii mai am, chiar daca mersul le este uneori greoi iar exprimarea mult prea repetitiva.Ii regret pe cei ce s-au dus,si care totusi prin simpla lor absenta ma fac sa fiu mindra de tot ceea ce realizez.
...traditiile si obiceiurile strabune, ce mi-au inveselit copilaria iar mai tirziu m-au adus in preajma unor familii frumoase, alaturi de care sa ma pot bucura.
...saracii, caci stiu sa se bucure de lucrurile simple,si cum este sa apreciezi un minim gest de bun simt,onestitate si sinceritate.Au inimile pline de lumina si intelegere,si o onoare pe care oamenii cu bani multi dintre ei au uitat-o.
...prietenii care vin cind am o suferinta sau o bucurie fara sa intrebe de ce.Imi pare rau sa vad dupa atita timp ca lucrurile nu sint de fapt ce par a fi.Asta m-a ajutat in timp, sa selectez oamenii care nu mi-au suportat sinceritatea si prieteni fiindu-mi m-au vorbit pe la spate.Le urez zile pline de fericire si sa le dea viata destula ocupatie astfel incit sa uite ca exist si sa-si mute gindul de la mine.
...lacrimile de tristete si de bucurie,caci ele m-au invatat ca avem un suflet si o constiinta, care fara sa vrem vegheaza asupra mintii noastre din momentul din care ne nastem pina in momentul in care ne luam adio de la viata paminteasca.
...adevarul spus cu tarie ,si asumarea fara regrete a lucrurilor dureroase,oamenii care au coloana vertebrala si nu se inclina decit pentru a saruta mina unei doamne.
...libertatea pe care o avem ca oameni, si pe care stim totusi sa o folosim pentru binele nostru si nu in detrimentul celorlalti.Ea ne da posibilitatea sa fim buni sau rai,politicosi sau mitocani,sa urim sau sa iubim,ne ofera liberul arbitru ce ne deosebeste de toate celelalte specii de pe pamint.
...persoana care am devenit,invatind ca in viata lucrurile au o insemnatate fireasca a lor,ca nimic nu trebuie grabit,ca ceea ce nu avem inca insemna ca nu a fost sa fie.Aleg sa fiu inconjurata de oameni carora sa le pot da cindva valoare, o valoare sentimentala inestimabila de nimeni si nimic.
             Ar mai fi multe de spus,lucruri ce-mi invadeaza mintea,lucruri care la un moment dat imi formeaza caracterul,si-mi modeleaza sufletul,dar viata mi-a aratat ca in fata efemeritatii sa nu ma grabesc, si sa-i dau timp pentru sedimentare,sa cern lucrurile prin sita constiintei, ca intr-o zi sa pot spune pentru ceea ce a ramas...respect.

PENTRU COPILUL DIN MINE

                 Traiesc una din diminetile morocanoase cind nu am nici un fel de dispozitie de a ma da jos din pat sau de a conversa politicos la cafele.Ma ajuta ce-i drept si vremea ploioasa,noroioasa si posomorita de-afara.M-am gindit sa lenevesc toata ziua in pat cum n-am mai facut-o de mult ,si sa-mi iau portia binemeritata de odihna dupa noptile albe din ultimul timp,dar fiind o persoana activa gindul asta imi suna un pic a depresie si melancolie. Mi-am pus mintea la contributie si m-am intrebat ce as putea face sa pot fabrica o zi draguta de weekend.Ma urasc pentru plictiseala si vaicareala diminetii de azi,pentru ca m-am trezit cu fata la cearceaf,pentru ingrozitoarea raceala ce m-a lovit tocmai acum,asa ca mi-am facut kfeaua  si am sunat-o pe mama sa ma vaiet un pic.O idee mi-a lovit mintea si spiritul zbuciumat si m-a facut sa ma mobilizez:ce-ar fi daca as face ceva pentru copilul din mine pe care in ultimul timp l-am cam neglijat?M-am imbracat,mi-am luat kfeaua cu mine si am plecat spre ai mei.Le-am povestit ce zi proasta am,cit sint de bolnava si plictisita, drept pentru care vreau sa fac curat in pod, sa string toate lucrurile si jucariile pe care ei le pastrau din copilaria mea,si sa le duc unor copii care au inca nevoie de ele.Am ramas uimita sa vad cita bucurie s-a ivit in ochii lor,mai ales ca totdeauna m-au crescut sub povata de a darui si altora din ceea ce am.Am umplut imediat masina de lucrusoare,incaltaminte,perdele,jucarii,carti si creioane colorate si am plecat spre orfelinatul din oraselul apropiat.Am oprit pe drum la o cofetarie si am cumparat fructe si prajituri.Imediat ce am ajuns, ziua mea care incepuse sa se schimbe, deja a devenit brusc una minunata.Copii de toate virstele roiau in jurul nostru privindu-ne ca pe adevarati Mosi Craciuni,chiote de veselie si minute calde m-au imbratisat,buze dulci de ciocolata si miros de portocale mi-au sarutat obrajii,si ,atunci acolo,in aceasta zi mohorita de februarie,am  trait din nou Craciunul si bucuria de a darui.Ne-am jucat impreuna,am colorat,le-am citit povesti,le-am spus cum au prieteni in alte locuri din tara care se gindesc la ei,am scris scrisori imaginare,am cintat,am dansat,am mincat prajituri,am trait pentru o zi intr-o lume de poveste.Am inteles ca orfan nu esti atunci cind nu ai linga tine bucuria prezentei parintilor,si orfani devenim cu totii uneori,inchisi in lumea noastra limitata,in care zilele trec la fel, fara trecut sau viitor, in care conteaza doar prezentul,cind nu stim sa ne mai bucuram de lucruri simple,de-o floare , un zimbet,de mirosul anotimpului de-afara,cind lucrurile devin doar simple etichete,cind oamenii din jurul nostru sint incadrati pentru noi in acest cuvint de masa ce se cheama socializare.Mintim atit de mult ca sintem fericiti,incit uitam si cine sintem  cu adevarat.Urim atit de usor si de profund incit iubirea e clasata deseori la lucruri ieftine si expirate.Nu mai avem timp sa ridem,sa le acordam celor din jurul nostru prea mici sau poate pea batrini rabdare,nu mai sintem capabili sa deosebim albul de negru,minciuna de adevar,binele de rau.Totul in jur este gri si ne amagim constant ca traim intr-0 lume minunata.Cind am daruit ultima data ceva din suflet,cind am facut ultima data un gest care sa ne umple inima de bucurie,cind am intins ultima data o floare?Traim in era vitezei,a uniformizarii, cind sentimentele exprimate in cuvinte ca "te rog","te iubesc","imi pare rau" si "iarta-ma" au devenit sintagme de catalog.Deaceea, astazi, am invatat din nou sa arat oamenilor din jur ca ii iubesc,am invatat ca nu lucrurile ce ne inconjoara sint importante,ca drumul si mediul in care traim ni-l alegem singuri,ca fericirea exista neconditionat,si-am invatat din nou sa daruiesc.Am trezit copilul din mine si am fost uimita sa vad ca el traieste intr-un ungher al sufletului meu si nu moare niciodata.Seara, am plecat cu promisiunea nerostita de a reveni  in fiecare an, fiind Mos Craciunul acelor inimi curate si nevinovate de copii.Am iesit afara, si am simtit din nou mirosul de iarna netrecuta inca. Am privit pe geam minunea risetelor din casa de copii si sinceritatea debordanta a fericirii de pe chipul lor.Mi-am sters lacrimile de neputinta,m-am urit ca mi-am permis sa am si zile proaste,ca n-am mai privit dimineata aceea ca pe un inceput sau ca pe o trezire la viata.Am strins la piept desenele lor cu,zine,casute,brazi si fulgi de nea ,si tirziu ,in noapte, le-am incadrat frumos intr-o rama pe peretele din dormitorul meu.Am scris si un  titlu, cu litere decupate de minutele calde ce le-am sarutat,si l-am lipit linga, frumos,cum stiam eu ca exista in expozitiile de arta in care mergeam copil fiind la rindu-mi cu parintii mei.Se numeste "pentru copilul din mine",ca sa nu uit vreodata ca la temelia formarii mele ca om sta un copil,care printr-un mare noroc al sortii are inca parinti.Intre ei si noi se afla un zid gros si greu ,al ignorantei si neputintei noastre,un zid care intr-o zi sper sa cada,si sa privim curajosi in interiorul nostru aflind cine sintem cu adevarat.

IUBIREA MEA

                Ai venit in viata mea aproape cind nici ca  mai credeam in tine,si usile sufletului meu aproape inchise s-au deschis,cind gindurile mele au incetat sa mai zboare si deznadejdea domnea confortabil in inima mea.Ciudat e,ca in viata ,ne indragostim de prea multe:de soare, apa ,de cer si pamint,un gind,o idee,o mireasma,uitind sa ne indragostim de oameni,suflete,trairi.Ce bine-ar fi daca ne-am indragosti calmi si blinzi,daca ne-ar intreba cineva cind e momentul,sau daca sintem pregatiti pentru asta.Nu stiu nici acum daca ceea ce m-a atras la tine ai fost tu ca fizic,sau tu ca o inriurire de senzatii,trairi si sentimente.Nu ma gindisem pina atunci daca exista sau ce este  dragostea la prima vedere,dar,in secunda,in clipa aceea cind privirile ni s-au intilnit am stiut ca o traiesc din plin.Nu inteleg nici pina astazi de ce nu m-am putut uita la tine,la ochii tai verzi ca iarba calda dupa o ploaie de vara,de ce m-am fisticit nemaigasind cuvinte sa pot vorbi.Dau timpul inapoi,inchid ochii, si traiesc aceeasi senzatie a candorii privirii tale  care mi-a patruns adinc in suflet.Am incercat cerebral sa imi fac de lucru, disparind din unghiul tau vizual,dar a fost in zadar, caci de atunci te simt mereu cu si linga mine.Distanta nu a mai fost decit o notiune de timp,timpul acela crud in care nu te puteam vedea.Am plins de dorul tau ,de disperarea de-a  te sti cu altcineva,de gindul ca poate nu simti la fel ca mine,de impunerea de-a te uita,adormind gemind de durere pentru ca a doua zi sa o iau de la capat iar.Un timp m-am incurajat, repetindu-mi ca de fapt nu esti cum mi-am imaginat,ca poate ma indragostisem de ceea ce voiam eu sa fii, ca nu poti fi atit de frumos,de cald,de tandru,de electrizant.A trecut un timp in care mi-am impus sa te uit,sa te ignor,incercind sa te evit pina cind.... intimplator ne-am intilnit.Inima a inceput sa o ia razna, invirtindu-se in virtejul cald al furtunii prezentei tale,toate sentimentele fortat uitate revenind inzecit.Nu stiu cum ,cind si unde am devenit iubiti,amanti,soti,frati,parinti.Tot timpul am trait cu teama de a te pierde,si implicit de a ma pierede si pe mine odata cu tine,constienta fiind ca din ziua aceea inima mea iti apartine.Traiesc si azi acelasi vis frumos de iubire implinita,iubirea ta ,a mea,iubirea noastra.Te iubesc la fel de mult ca si atunci, pentru ca m-ai ales si m-ai pastrat asa cum sint,uneori poate prea incapatinata si impulsiva,exagerata,rece,aroganta si egoista,pentru ca m-ai invatat si explicat ca in viata trebuie sa stii sa dai dar si sa primesti,ca uneori trebuie sa fii poate mai dur decit ti-ai dori,pentru ca m-ai pregatit constient sau nu pentru momente urite si grele, cind va trebui sa-mi iau adio de la cei pe care ii iubesc fara sa ma prefac ca nu am stiut.Te iubesc pentru cum esti cind esti cu mine,pentru ca ma sustii in tot ceea ce fac bine,pentru ca atunci cind gresesc,cind ma impiedic, ma faci sa vad si pragul de jos,pentru ca esti tandru,iubitor ,intelegator,pentru ca uneori cind pling ma iei in brate si-mi saruti lacrimile,pentru ca nu-ti e rusine cu mine cind gafez si ma iau de oameni care poate nu au gresit atit de tare, doar pentru ca am avut o zi proasta,pentru ca m-ai invatat sa ma iert si sa ma iubesc in primul rind pe mine,pentru ca ma vezi si ma faci sa fiu mai frumoasa decit stiu eu ca sint.....te iubesc pentru tot,pentru ca esti,ca existi ca respiri.Te iubesc pentru calm,rabdare si sinceritate,pentru ca mi-ai dat un loc linga inima ta care sa fie doar al meu,unde de fiecare data cind sint suparata,trista,neinteleasa vin si ma cuibaresc acolo ca puiul care pleaca pentru prima data de linga mama sa,pentru ca avem o imbratisare numai a noastra si un sarut numai de noi stiut,sarutul pinguinilor.Nu stiu sa-ti fac declaratii,nu stiu sa-ti spun in cuvinte cit te iubesc de mult si ce insemni de fapt pentru mine.Poate scriindu-ti, ai sa intelegi ca nu am luat niciodata lucrurile ca si cum mi s-au cuvenit,chiar daca de multe ori asa parea,si poate nu am stiut sa iti arat altfel.Sint un om rece in general,de-aceea poate scrisul ma ajuta sa-ti transmit ceea ce ar fi trebuit sa-ti spun in cuvinte,numai ca uneori mi se pare ca vorbele zboara duse de vint,lasind in urma lor nici macar ecoul.Ma bucur pentru ziua de astazi si astept fericita ziua de miine, pentru ca acum stiu ca tu vei fi acolo si ma vei astepta.Iti multumesc pentru ca ne lasi sa fim fericiti impreuna,liberi si neconstrinsi de nimeni si nimic.Iubesc diminetile cind plec de acasa si stai in geam facindu-mi cu mina si petrecindu-ma din priviri,serile cind ne intilnim,cind ma saruti si simt ca ti-am lipsit,noptile mele cu insomnii cind ma mingii si-mi spui povesti inventate,pentru ca niciodata nu seamana una cu cealalta, siguranta si confortul increderii in tine.Refuz sa vad cum ar fi fost pina acum viata mea fara tine,si-mi vine sa urlu daca incerc sa ma gindesc cum va fi ea daca tu nu ai mai fi.E un exercitiu fortat de imaginatie pe care il fac rareori involuntar, gindindu-ma ca tot ce e frumos se duce,si ca fericirea nu dureaza o vesnicie si e doar o clipa pe care reusesti sa o atingi la un moment dat.Un lucru insa stiu cu certitudine,ca indiferent de cit de cruda sau dulce va fi viata asta,de cine si de unde cind si cum,vei ramine vesnic o promisiune nerostita.....iubirea mea.

VISE...DE IERI,DE AZI SI DE MIINE

      Visam copil fiind sa fiu adult,iar cind  am devenit adult visez sa fiu din nou copil.Astazi,visez la ieri,la azi si la miine.Vise ce vin si trec, pe care  incerc sa le indeplinesc.Unele din ele imi ies,altele nu.N-a fost sa fie.Poate nu erau ale mele,poate altcineva in alt colt de lume le asteapta.Imi mingie parul,gindurile,fruntea,se-aseaza in palma,le suflu si se duc.Ele ma cunosc cel mai bine,ele imi dau puterea sa calatoresc mai departe in povestea magica numita viata.Iubesc,traiesc,respira,adorm si ma-nsotesc in somn mereu.Uneori sint frumoase, alteori nu.Dar oricum ar fi sint ale mele.Personalizate,gingase,firave.Deseori cred ca daca nu as mai visa,as inceta sa mai exist.Ma trezesc si adorm,cu ele.Sint fulgi de nea ce se topesc in palme.Lasa urme intense pe nisipul sufletului meu,si-mi dau o permanenta senzatie de deja-vu.Visez in vis sa nu ma trezesc si sa distrug magia care tocmai a trecut.Imi aduc cu ele senzatii de bine,fericire si iubire.Chiar si acum cind scriu,visez la multe si de toate,la fericire ,implinire,satisfactii,la mila de batrini si de copii bolnavi,la saraci cu mese imbelsugate,la oameni buni si calzi,la copilarie,la viata de azi si mai ales de miine,la mine,la tine, iubirea mea.Mi-e greu sa vad acum invidia,rautatea,meschinaria,prostia si trufia.Am lumea mea de basm in care sint eu si visele mele.Ma incalzesc in nopti geroase de iarna,ma trezesc in dimineti de vara in tril de pasarele si-n rasarituri racoroase,ma-nsotesc toamna pe carari ascunse sub frunze ruginii,si-mi aduc parfumul viorelelor,ghioceilor si toporasilor in miez de primavara.Le-am strins in snur de curcubeu,l-am insirat in jurul gindurilor mele si mi-am cladit o viata frumoasa plina de iubire si candoare.Aceste vise odihnitoare,calde,linistite m-au inconjurat de oameni buni si dragi mie,m-au invatat sa cern prin sita mintii binele de rau.De-aceea imi spun ca ele trebuie sa mearga mai departe, alaturi de mine brat la brat, pina atunci cind prezentul va mai inceta sa devina trecut.

RAMII CU MINE,TATA!

              M-am trezit dintr-un vis.Un vis urit, a ceea ce a fost cindva realitate.Au trecut doi ani, in care am crezut ca lucrurile au intrat in normal,si ca tata e aici cu mine ,sanatos, si pregatit sa mearga mai departe.Si de fapt ,asa si este.Asteptam impreuna sarbatorile de iarna,colindul de leru-i ler cu mere si cozonaci,impodobim bradul si ascultam colindele strabune.Privim de la fereastra casutei noastre dragi, primii fulgi de nea din anul acesta,ce vin cu vorbe dragi de dincolo de timpuri.A mai trecut un an,s-a dus.... La multi ani, tata!Anul asta ai implinit saizeci de ani, din care treizeci si sase i-ai impartit si cu mine.Cu griji,cu bune si cu rele,tristeti si bucurii.Nu stiu  sa-mi imaginez cum ar fi fost acesti doi ani fara tine.Nu vreau, si nu sint pregatita sa ma gindesc.Stiu doar ca atunci,in spital,lumea mea de copil s-a prabusit,si mai stiu ca ,cineva, acolo sus, chiar te iubeste.Un control de rutina la medic-lucru firesc pentru mine mai ales de la o anumita virsta-a pus capat unei fericiri puerile.Dupa un an de insistente, ma bucur acum ca m-ai ascultat.Iti amintesti:"Hai mai tata sa mergem sa vedem si noi cum e cu sanatatea ta.De la o virsta ar trebui sa vezi cam pe unde te afli!",iar tu imi raspundeai rizind :"Ce vrei mai copile,omul trebuie sa moara din ceva.Ai vazut tu mort sanatos?".Rideai strengar de grijile mele parca nejustificate.Si-ntr-un final ,am mers la doctor.Inchid ochii ,si vad si acum ca prin vis: tu,asezat pe pat,doctorita  linga tine cu sonda ecografica pe inima ta.Te uitai in tavan, si te gindeai probabil ce cauti acolo,cind acasa te asteptau treburi importante de facut.Eu te priveam zimbind,chiar daca ceva in sufletul meu imi spunea ca mai tirziu am sa pling,pina cind....."Tatal dumneavoastra a suferit un infart."Am ramas atunci cu zimbetul impietrit pe buze.A fost prima data in viata mea cind am simtit ca realmente pamintul imi fuge de sub picioare ,si ca peretii se apropie din ce in ce mai mult de mine ,pina se prabusesc si cad.Simteam cum ma scurg,si-am cautat un punct de sprijin.M-am tinut de peretele rece pe care il simteam ca se-nvirte odata cu mine.Imi venea sa urlu,sa trintesc,sa bat pe toata lumea.Mi-am retinut lacrimile, si am inceput sa tremur din toate incheieturile.Nu faceam decit sa te privesc,cu zimbetul impietrit pe fata,incercind sa nu te sperii si mai tare,sa-ti spun din priviri ca totul va fi bine,si ca o sa trecem cu bine si peste asta.Dar lucrurile nu au fost asa.Nu aveam energia, puterea si curajul sa te sustin.Atunci,acolo ,s-a intimplat ca lucrurile sa stea invers,ca stelele sa se aseze altfel decit mi-am inchipuit,iar transferul de energie sa se produca in sens invers,de la tine spre mine.Mi-ai dat curaj,ai zimbit mirat de vestea aflata,usor neincrezator dealtfel,si mi-ai spu din priviri: ramin cu tine,tata.Te vedeam fragil,orice miscare de-a ta rasucea cutitul in rana unei temeri neintelese inca.Am iesit din cabinet ,si nu am avut puterea sa pling.Imi repetam in gind un verdict prea dur pentru mine.Au urmat internari,investigatii,drumuri,incurajari ,gustul amar al unui om invins de soarta.Am realizat atunci cum vieti se schimba intr-o secunda,cum  in secunde se schimba zimbetul in plins.La finalul celor trei zile de durere si chin,o noua veste covirsitoare avea sa ne darime si ultimul licar de speranta.Parca nu era de ajuns, a venit si nesansa celei de-a doua boli crunte.Parafa pusa pe buletinul de analize imi confirma indoiala unui cosmar.Nu stiam daca,cum ,si cind sa-ti spun.M-am asezat pe treptele spitalului si-am inceput sa pling.Simteam cum lumea mea se darima,cum visul meu de fericire devine un cosmar din care nu cred ca ma voi trezi vreodata.M-am gindit atunci la tine,la visul tau abia implinit,acela de a-ti lua o casuta la tara cind ai sa iesi la pensie,unde sa fii linistit.Mai ai atitea lucriuri de facut,tata!Inca nu ai construit-o dupa placul tau,inca nu ai vazut de la fereastra casei tale  pasarile ciripind la geam,soarele rasarind de dupa dealuri,iarba crescuta plina de roua,latratul ciinilor in bucium de seara,prima ninsoare,primul colind,primul nepot si nici pe mine sosindu-ti in prag.M-am ridicat, si in racoarea diminetii de primavara,ti-am spus de dincolo de veacuri : ramii cu mine ,tata.Mai ai atitea lucruri de facut!Am luptam impreuna,inima linga inima,iar tata este bine.Acum, dupa atita timp,cunosc din nou fericirea copilului cu parinti,bucuria unei familii complete si fericite.Un intreg pe care nici timpul, nici viata nu-l va face sa stea in loc.Vin si trec sarbatori,necazuri,bucurii,tristeti si impliniri,iar tata e in poarta casei dragi petrecindu-ma pe mine.Infloresc si desfrunzesc copacii,zumzaie albinele,latra ciinii pe dealuri,si tata e acasa-n prag.Se zice,si acum cred, ca Dumnezeu nu iti poate da mai mult decit poti duce,iar daca umerii tai drepti ca falnicii stejari nu s-au lasat sub povara girbovita a anilor ce-au trecut,vin si iti spun din nou: ramii cu mine ,tata.Ramii sa ne certi ca apoi sa ne si ierti,ramii sa sfidam timpul respectind anii ce vin si ce trec,ramii sa vorbim despre azi si despre miine,ramii sa-mi dai curajul sa merg mai departe,ramii cu  mine,cu mama, cu noi toti.